Avem
la dispoziţie datele a trei recensăminte (1992, 2002, 2011), ce reprezintă
repere statistice pentru o perioadă de evoluţie normalizantă a sistemului
teritorial naţional. În acest interval s-a reactivat o dublă competiţie: una ce
se manifestă la toate nivelele ierarhice ale sistemului de aşezări (oraşe mari,
oraşe intermediare etc.) şi o alta inter-regională. Oricum, populaţia României
se află de mai bine de două decenii în declin, iar rezultatele recensământului din
2011 demonstrează din plin acest fapt. De la 22,8 milioane de locuitori, în
1992, mai avem la recensămantul din 2011 doar 20,1 milioane. Declinul nu s-a
atenuat între cele două perioade intercenzitare, ci chiar s-a accelerat (de la
5%, la 7,2%).
Deşi
mi-am propus să relev câteva chei alternative de lectură a mutaţiilor
demografice, voi face şi o scurtă trecere în revistă a actorilor ce stau la
bază diminuării populaţiei. Statistic vorbind, bilanţul total al populaţiei
reprezintă o sumă între bilanţul natural (diferenţa dintre cei născuţi vii şi
cei decedaţi) şi bilanţul migratoriu (diferenţa dintre sosiţi şi plecaţi). Generalizarea
bilanţului demografic negativ, în strânsă corelaţie cu îmbătrânirea populaţiei,
a contribuit din plin la diminuarea acesteia. Pe de alta parte, bilanţul
migratoriu, mai ales prin componenta migraţiei externe, s-a impus ca actor de
prim ordin al mutaţiilor demografice. Cele două componente principale ale
evoluţiei populaţiei se află într-o interacţiune intimă. Migraţia economică
transfrontalieră, ce antrenează preponderent persoane între 18 şi 45 de ani,
duce la degradarea structurii pe grupe de vârstă, care se repercutează în mod
negativ asupra bilanţului natural.
Cele
două perioade intercenzitare relevă existenţa pe teritoriul României a două
modele demografice regionale. Unul vestic transilvano-bănăţean, mai stabil, în
care diminuarea populaţiei s-a produs mai ales în primul interval şi unul extra-carpatic,
în care diminuarea populaţiei s-a accelerat în ultimul interval. În cazul
regiunilor de dezvoltare de Sud-Vest, Sud-Est şi Nord-Est e vorba de
descreşteri cuprinse între 10 şi 11%.
În
ambele intervale, cele mai afectate au fost oraşele intermediare, specializate
industrial, care s-au dovedit a fi incapabile să reziste crizei sistemului
economic românesc. Prin diminuarea agresivă a numărului de salariaţi din
industrie, economia acestor oraşe s-a delestat de o importantă parte a
populaţiei, care a fost antrenată într-o migraţie fără precedent în istoria
demografică a României. Menţionăm, în primul rând, returul rural, o mişcare de
întoarcere acasă a persoanelor care în perioadele anterioare au migrat dinspre spaţii
rurale, ce aveau altădată un uriaş potenţial demografic, spre oraşele
intustriale. Returul rural, ce s-a acutizat între 1996 şi 2001, a imprimat
aparenta stabilitate demografică a Regiunii de Nord-Est în intervalul
1992-2002. Dacă în primul interval cele mai afectate oraşe au fost cele
transilvane, în cel de-al doilea s-au instalat în fruntea clasamentului oraşele
din Moldova (14 din cele 30 de orase ce au pierdut mai mult de 15% din
populaţie), unele precum Roman, Oneşti, Focşani, Vaslui etc., pierzând mai mult
de 20% din masa lor demografică. Fragilitatea economică a acestei categorii de
oraşe, dar şi a spaţiul rural, dominat de agricultura de subzistenţă, a
declanşat o puternică migraţie externă, care a afectat mai ales sistemele
demografice locale ale Moldovei.
Unde
se situează Iaşii în ecuaţia demografică actuală? Dacă ne raportăm la Cluj sau
Timişoara, Iaşii e cea mai fragilă structură urbană, ce ar putea evolua către
statutul de metropolă regională. Această comparaţie este complicată de
calitatea diferită a recenzării de la o regiune la alta, cât şi de faptul că
rezultatele ultimelor două recensăminte sunt greu de armonizat (în 2002 s-a
ţinut cont şi de populaţia rezidentă). Pe de altă parte, teritoriul administrativ
al Iaşilor este mult mai redus decât al Clujului şi Timişoarei. Dacă în cazul
celor două oraşe, periurbanizarea a fost extrem de activă în interiorul
limitelor municipale, în Iaşi periurbanizarea a avut loc aproape exclusiv în
comunele proxime. Într-o atare situaţie, comunele componente ale ZMI au avut un
avans de peste 10 mii de locuitori. Cu toate acestea, populaţia ZMI (382,5 mii
locuitori, în 2011) s-a diminuat cu 19 mii de locuitori, dar relativ la regiunea
de Nord-Est, pe fondul reducerii drastice a populaţiei acesteia, s-a produs o
apreciere importantă, de la 10,9%, în 2002, la 11,6 %, în 2011. Însă, Iaşii
este departe de echilibrul la care a ajuns Clujul, care avea de gestionat acum
10-15 ani cam aceleaşi probleme. Cu o accesibilitate mediocră, periferică în
toate strategiile de dezvoltare la nivel naţional, contestat chiar în
interiorul Moldovei apusene, Iaşii are de surmontat handicapuri, deopotriva
teritoriale si mentale. Dezvoltarea lui, predominant endogenă, nu a fost
suficientă pentru a-şi fideliza locuitorii. Cu toate pierderile demografice
înregistrate, rămâne cel mai stabil pol urban al Moldovei şi singurul capabil
să imprime periurbanizare avansată spaţiului rural proxim.
Ziarul de Iasi (03.10.2013)
ra migrantilor, vom avea si zona de recrutare a acestora.
Pana atunci, putem doar intui faptul ca arealul de recrutare este, in mare
masura, unul extrajudetean, avand in vedere ca rezervorul de populatie al
ruralului clujean e aproape epuizat. Carui fapt se datoreaza acest succes al
Clujului? Neavand la dispozitie toate datele recensamantului, nu putem
cuantifica si nici releva structura castigului demografc, dar putem inainta
ipoteze banale, precum: accesibilitatea buna, infrastructura, existenta unei
elite intelectuale si financiare etc.. Alte resorturi, poate ceva mai subtile,
tin de teritorialitatea transilvana redescoperita si a carei (re)constructie
recenta e centrata pe Cluj, oras care s-a (re)branduit sustinut si agresiv
(uneori deloc etic fata de rivalele transilvanene – as putea mentiona cazul
pierderii primatialitatii ecleziastice a mitropoliei Ardealului din Sibiu sau
fata de orasele din celelalte provincii) in “capitala” a unei regiuni de
“succes” a unui stat aflat in colaps demografic; nu in ultimul rand, succesul
este datorat si guvernarii Boc.
Harta
judetului Iasi releva geometrii complicate: un rural eterogen, ceva mai stabil
demografc, decat in cazul Clujului, fiind mai putin imbatranit. Dar acest
comportament este departe de a fi omogen: partea de NE este fragilizata de
imbatranirea populatiei iar vestul si SE alimenteaza migratia internationala,
devenita un "modus-vivendi" pentru locuitorii rurali. Metropola
regionala Iasi este (inca) departe de echilibrul la care a ajuns Clujul, care
avea de gestionat acum 10-15 ani cam acelasi gen de probleme. Cu o
accesibilitate mediocra, periferica in toate “strategiile” de dezvoltare la
nivel national, contestata chiar in interiorul Moldovei apusene a carei (fosta)
capitala este, Iasii are de surmontat handicapuri, deopotriva teritoriale si
mentale. Dezvoltarea lui, predominant endogena, nu a fost suficienta sa-si
fidelizeze locuitorii. Cu toate pierderile demografice inregistrate, ramane cel
mai stabil pol urban al Moldovei si singurul capabil (pana acum!) sa imprime
metropolizare / periurbanizare avansata a spatiului rural proxim. Harta releva
un gradient Est - Vest al cresterii populatiei in ZM. Marile comune-cartier ale
Iasului din partea de Est (Holboca si Tomesti) stagneaza - cartierele devin
vechi si se apropie de finalul ciclului de viata al unui cartier de blocuri
(cca. 30 de ani), peisajul neatractiv si functionalitatea si/sau vecinatatea
industriala sunt doar cateva caracteristici ce pot fi invocate pentru intrarea
lor in criza. Mult mai atractive par comunele Miroslava, Rediu (inclusiv comuna
desprinsa - Valea Lupului). Dar singurul ascendant pe care il au asupra
comunelor din est e legat de accesibilitate , restul e statistica – au pornit
de la un nivel mult mai jos de populare.
Un
comportament demografc comun celor doua judete il au orasele intermediare
(foste) industriale, toate in deriva, pierzand in acest interval intre 14 si
20% din populatie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu