duminică, 22 septembrie 2013

Regionalizare (II)



Orice construcţie teritorială eficientă are la bază o logică de funcţionare a structurilor sale. Atunci când ne raportăm la nivelul naţional este vorba în primul rând de logica "naturală" a construcţiei interne: o câmpie sau o reţea convergentă de văi către o mare depresiune internă facilitează controlul politic şi militar sau administrarea centralizată a resurselor social-economice fără mari cheltuieli energetice, pe când un teritoriu în mod natural fragmentat va îngreuna considerabil funcţionarea unei structuri centralizate şi va conduce, de cele mai multe ori, la un sistem administrativ regionalizat sau chiar federal. Prezenţa barierelor carpatice şi a celor hidrografice (Dunărea şi Siretul inferior) şi insuficienta lor înzestrare infrastructurală, poziţia periferică a capitalei şi frâna distanţei, neobişnuit de mare pentru perioada actuală, situează România în a doua categorie. Aceste caracteristici ale teritoriului naţional nu trebuie considerate un handicap, ci repere spaţiale, care vin în sprijinul regionalizării şi mai ales al identificării unor geometrii eficiente ale viitoarelor regiuni.


Geometriile nivelului regional de organizare administrativă, aflate sub controlul nivelului naţional, sunt mai instabile, fiind dictate, de cele mai multe ori, de strategiile pe termen mediu şi lung ale statului. Dar cum nivelul administrativ regional, lăsând la o parte efemerele episoade interbelice, va fi o noutate pentru România, trebuie identificate elementele teritoriale principale ce vor asigura logica teritorială de funcţionare a acestor construcţii administrative. Altfel riscăm să creăm nişte teritorii de ochii lumii. Când ne raportăm la nivelul regional, logica teritorială nu trebuie să ignore polii urbani majori, axele sau regiunile urbane capabile să structureze funcţional şi administrativ un teritoriu. De asemenea, gridul administrativ trebuie să se raporteze şi la chestiunea identităţii.


Din câte se observă şi din discursurile politicienilor de ieri şi de astăzi, limitele vechilor provincii nu vor reprezenta în regionalizare un reper fundamental. Pe 20 iunie, la Cluj, vice-premierul Dragnea, răspunzând unei persoane care a pus problema realizării unor regiuni mari suprapuse vechilor provincii istorice, a afirmat: “Nu vreau să pun foc la temelia statului unitar român. Dacă va fi o regiune mare Transilvania, atunci de ce să nu fie şi o regiune mare Muntenia şi alta Moldova, să avem trei regiuni, cu trei capitale?” Autorităţile se tem de o eventuală dezasamblare a României? Ca să fiu onest, acest discurs l-am auzit şi din partea unor persoane neangajate politic, intelectuali sau, prin contaminare, simpli cetăţeni. De unde vine această temere? Răspunsul la această întrebare ar putea reprezenta un subiect de reflecţie pentru un alt articol. Pasămite românii nu mai au încredere în ei înşişi. Din păcate!




Sunt însă capabile geometriile regiunilor de dezvoltare să genereze teritorii care să intre în competiţie cu mult mai bogatele regiuni din zona centrală şi de vest a U.E.? Dacă am realiza un top al celor mai nereuşite regiuni, acestea ar fi: Regiunea de Sud-Est, hibridă din punct de vedere teritorial (deopotrivă moldovenească, valahă şi dobrogreană), Regiunea de Vest, unde judeţul Hunedoara este decuplat de arealul puternic polarizat de Timişoara şi Arad, şi Regiunea Centru, care reprezintă o sumă de teritorialităţi locale, care par că nu vor să se agrege. Poate nu întâmplător a apărut pe canalele media o variantă “primenită” a gridului administrativ, ce reconsideră limitele acestor trei regiuni. Dacă Regiunea de Sud-Est apare scindată într-o regiune dobrogeană şi o alta situată în partea stângă a Dunării, îmbunătăţindu-se cumva apartenenţa identitară, schimbările ce au intervenit în partea sudică a Transilvaniei nu sunt decât compromisuri politice necesare satisfacerii orgoliilor politice şi locale ale Sibiului şi Braşovului. Lăsând la o parte Regiunea Sud, care s-a construit într-o altă logică, centrată fiind pe Bucureşti, singura regiune ce are logică teritorială este Regiunea de Sud-Vest, suprapusă în linii mari Olteniei, unde principalele linii de forţă converg către reşedinţa sa, Craiova.


Am lăsat la urmă “cireşele de pe tort” - Regiunile de Nord-Vest şi Nord-Est care, deşi aparent unitare, au probleme grave de logică teritorială. În primul caz, Regiunea de NV, care se doreşte a fi centrată pe Cluj, e de fapt descentrată pe acest mare oraş, care-şi vede amputat hinterlandul său regional, care se extinde mai degrabă în actuala Regiune Centru. Situaţia celei mai mari părţi a Moldovei (Nord-Est) este de asemenea gravă. Altădată teritoriu de tranzit continental, al cărui logică teritorială era centrată pe viaţa de relaţie, a devenit treptat un “cul de sac” decuplat de la marile fluxuri transeuropene. Prin amputarea judeţelor sudice i se accentuează caracteristica de “fundătură”, dobândită recent şi accentuată în ultimii ani prin caracterul din ce în ce mai pronunţat de fortăreaţă al frontierei estice. 

(Ziarul de Iasi, 12.09.2013)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu