(Pre)texte:“Agenţia de turism *** organizează
excursii de o zi la mânăstirile din nordul Bucovinei”; „acum şi Botoşani va face parte din Bucovina” sau “moldovenii
pledau pentru grafia kirilikă, romînii s-au refuzat de ea ...”.
Toate aceste informaţii ne sunt
accesibile. Citindu-le, nu poţi decât să
rămâi înmărmurit, când vezi cum glisează, deopotrivă în timp şi spaţiu,
alveolele teritoriale ale Moldovei, precum piesele unui puzzle neordonat, după
bunul plac sau neştiinţa celui care scrie. Atunci când geograful francez Pierre
Gillardot a afirmat că “teritoriile nu sunt încremenite”, nu cred că şi-a
imaginat cât de rapidă (aproape sincronă!) poate sa fie tectonica teritorială într-un
spaţiu european marginal şi cât de pestriţă, intelectual vorbind, e lumea “stăpânilor”
jocului de-a teritoriul, în spaţiul est-carpatic.
Din postura unui cititor atent, am constata că
adepţii
neo-bucovinismului se delestează de teritorialitatea moldoveneasca, ignorând
faptul că judeţul Suceava reprezintă, în linii generale, nucleul iniţial al statului
moldovenesc, de unde a pornit expansiunea până la limitele ce inchid teritoriul
definit de sintagma Moldova istorică, că mânăstirile construite de domnitorii muşatini ai Moldovei s-au
metamorfozat în mânăstirile bucovinene, că Republica Moldova se erijează în
continuatoarea statului moldovenesc iar Ştefan cel Mare devine personajul
central al unei strâmbe metanaraţiuni de legitimare a noului stat, bazată pe
reinventarea istoriei de către aşa-numiţii statalişti moldoveni sau moldovani,
după cum ei înşişi se intitulează.
Teritorialitatea
nu e o dogma iar exprimarea ei nu ar trebui să fie încastrată într-un formular
rigid, de genul: statul careia aparţii, regiunea, judeţul, localitatea sau viceversa.
Teritorialitatea e mult mai subtilă, decât transcalaritatea ei. Chiar dacă
există o taxonomie şi o scalaritate a teritoriilor, fiecare individ işi exprimă
apartenenţa teritorială aşa cum simte. Nu e deloc lipsit de patriotism să te
simţi mai ardelean, mai moldovean, mai bănăţean şi să susţii construcţia unui
teritoriu românesc etic şi echitabil din aceasta poziţie! Dar e condamnabil
atunci când negi evidenţele!
Într-o
atare situatie, mai este Moldova un teritoriu? Pentru a răspunde la intrebare şi,
mai ales, pentru a
întelege starea actuală a teritorialităţilor moldovene, se cuvine să facem un
excurs, pentru a lămuri conceptele de teritoriu şi teritorialitate. Ca să
nu devin excesiv de didactic, am să evit definiţiile geografice ale
teritoriului. Ioana Tudora, arhitectă de profesie, în volumul “Teritorii
scrieri şi dez-scrieri” coordonat de geograful ieşean Octavian Groza, afirmă că
“teritoriile
se nasc acolo unde spaţiul geografic, geometric se transformă în spaţiul
experienţei, în spaţiu social …” iar geograful francez Roger Brunet întrevede în
manifestarea teritorialităţii o dublă contradicţie: “pe
de o parte, teritorialitatea pare un element util coeziunii grupurilor sociale;
pe de altă parte este o sursă sau un suport pentru ostilitate, excluziune sau
ură. Teritorialitatea are ceva de animal sau de vegetal şi progresul umanităţii
a constat tocmai în a se elibera de o teritorialitate exacerbată sau în a o
extinde la întreaga planetă. Puţină teritorialitate creează socializare şi
solidaritate; multă teritorialitate le asasinează.”
Construcţia teritorială se desfăşoară pe durate lungi,
iar în fazele sale iniţiale, din cauza tehnologiilor primitive, este tributară
mediului natural. Modul în care structurile teritoriale locale şi iniţial
izolate evoluează spre un stadiu de interconectare într-un sistem teritorial de
rang superior, în care entropia internă să fie mult mai redusă decât entropia
exteriorului său, va dicta în cele din urmă coerenţa ansamblului teritorial
rezultat. Aşadar, chiar dacă în prezent fluviul sau muntele nu mai constituie
un obstacol redutabil şi opac în calea comunicării, cunoaşterii reciproce şi
vieţii de relaţie, nu trebuie ignorat faptul că intensitatea şi calitatea
actuală a acestora depinde de modul în care obstacolele au fost diluate şi
încorporate în ţesutul teritorial.
Odata cu eliberarea din chingile distanţei şi a dezvoltării
infrastructurilor de transport, sistemul teritorial se vede din ce în ce mai
integrat în sisteme de rang superior, ele însele cu propriile lor structuri
spaţiale ordonatoare. Apare evidentă dificultatea pe care o poate avea un teritoriu
construit într-o logică spaţiala coerentă în interior, dar care brusc devine perpendiculară
logicii care domină viata de relaţie la un nivel superior. Dar mai există un
caz, care vine să complice şi mai mult situaţia. Ce se întîmplă cu un teritoriu
îndelung şlefuit care, în furtunile istoriei, se regăseşte fie integrat într-un
teritoriu compozit în care fiecare macrostructură a avut propria coerenţă şi
logică constructivă, fie rupt în bucăţi şi fiecare fragment devine parte
componentă a mai multor sisteme de rang superior? Aici se încadrează teritoriul
Moldovei, sau poate mai bine zis, teritoriile acesteia.
(Ziarul de Iasi, 15.08.2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu