Despre Iaşi Capitală Culturală Europeană

Mi-au plăcut Iaşii festivalului FIE, dar nu cred că un festival difuz şi eterogen din punctul de vedere al manifestărilor culturale să fie cheia către mult râvnitul titlu de Capitală culturală europeană. Avem nevoie şi de festivaluri specializate, care să genereze fluxuri de “fani” ai unor manifestări culturale focalizate (aşa cum este FILIT): festival de teatru, de film, de rock, de jazz sau de blues. Ultimul poate că s-a născut anul acesta prin festivalul “Bulz&Blues”. Patricia Kaas, Riverside sau Vali Racilă, A.G. Weinberger şi Harry Tavitian sunt printre cei ce au încântat ieşenii anul acesta. Gala Uniter ori Gala Premiilor Operelor Naţionale sunt manifestări culturale a căror gazdă a fost Iaşi, tot în acest an. Trecând într-un alt registru, cafenelele şi tavernele, studiourile de înregistrări, piesele de teatru în locaţii alternative, jazz, rock, blues, formaţiile autohtone: Bucovina, Fără Zahăr, Excentric Blues Band, Aproape Unplugged, LifeTrack, Subliminal Damage, Her Funky Subjects, Enklava, Sukar Nation, Pretty Visitors etc. sunt tot atâtea repere ce completează peisajul cultural actual al oraşului. Dar ieşenii sunt sceptici! Necunoaşterea ofertei? Ori e de vină oferta culturală şovăielnică a Iaşilor ultimelor decenii?

Dacă atunci când vorbim de prezentul cultural al Iaşilor apelăm la o oarecare îngăduinţă, nu la fel se întâmplă când ne raportăm la trecut. A spune despre Iaşi că are o istorie ilustră nu e o simplă figură de stil. Deşi oraş secundar, în limbajul anost şi rigid al planificării teritoriale contemporane, alături de alte oraşe româneşti şi ele candidate la nominalizarea de capitală culturală (Cluj, Timişoara, Braşov sau Craiova), istoria clasează Iaşii pe nivelul cel mai de sus al oraşelor europene. Situat la convergenţa a trei mari spaţii culturale (occidental, estic şi balcanic), Iaşii au avut un hinterland cultural şi geopolitic ce a depăşit cu mult frontierele vechiului şi micului stat moldovenesc, fiind un reper fundamental al Europei de Sud-Est: două state contemporane îşi au începuturile la Iaşi (România şi Grecia), europenizarea culturală a Balcanilor tot aici a avut un centru principal de difuzie, deopotrivă români, evrei, armeni, ruşi-lipoveni etc. şi-au găsit aici prosperitatea şi au emanat prosperitate către periferiile de odinioară ale sud-estului european.

În construcţia spaţiului cultural românesc, unul intermediar, periferic în raport cu marile centre de difuzie culturală (occidental, estic şi bizantin), elitele României moderne, dar şi o mare parte a elitelor celei contemporane au alimentat o dualitate, considerând o virtute apartenenţa la spaţiul central-european şi un inconvenient apartenenţa la spaţiul est-european sau la cel balcanic. Simpla raportare la coordonatele geometrice nu e deloc productivă, alimentând o dihotomie ce impune mai degrabă în interiorul ţării o Românie vestică activă, ce deţine cheile şi căile de acces către buna cultură occidentală şi o Românie estică, ermetică şi mult prea ancorată în paseismul modernităţii clasice, captivă încă spaţiilor culturale senilizate. A te afla la periferia spaţiului cultural central-european, nu e neapărat o virtute, cum nici apartenenţa (tot periferică!) la alte spaţii culturale nu e musai un cusur.

Transilvania nu este singura regiune a României capabilă să genereze capitale culturale. Oraşul Sibiu a avut această onoare, iar nominalizarea Clujului sau Braşovului ar putea deveni o eroare de marketing naţional, ce ar induce în exterior falsa idee a unor spaţii inerte dincolo de limesurile unui teritoriu transilvan, ce se “brănduieşte” mai eficient decât nivelul teritorial naţional. În această ecuaţie, Timişoara ar avea un ascendent, fiind capitala Banatului, o provincie înjumătăţită politic şi mai modestă dimensional, deseori asimilată greşit zonei transilvane. O eventuală nominalizare a Timişoarei ar alimenta acelaşi dezechilibru dintre vestul şi estul României.

Multiculturalismul pe care mizează candidatele din vestul României e parte a structurii intime şi deloc ostentative a marelui oraş moldovean; multiculturalismul e prezent prin comunităţile, poate nu la fel de numeroase ca altădat’, de greci, evrei, armeni, lipoveni ş.a., dar şi în zidurile şi zidirile vechi ale oraşului ce a făcut un pas înapoi în istorie, pentru ca România să facă pasul înainte.

Iaşii nu trebuie să piardă nominalizarea! O strategie bazată pe o deschidere mai vizibilă către exterior, care să demonstreze că proiectul nu e deloc egoist, către oraşele Moldovei apusene şi realizarea unui cluster cultural transfrontalier cu oraşele Chişinău şi Cernăuţi, ar potenţa candidatura. În prezentul context politic şi cultural internaţional, capitala unei Moldove mult mai cuprinzătoare decât Moldovele actuale poate deveni un hub geopolitic si geo-cultural atât de necesar conştientizării de către cei din exterior a problemei teritoriale a Moldovei (istorice), singurul teritoriu care nu şi-a regăsit liniştea, reîntregirea şi echitatea în Europa ultimelor decenii.

(Ziarul de Iasi, 19.09.2013)