sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Iaşii ca geometrie variabilă. Ştiaţi că... (II)




… zona urbană funcţională Iaşi (FUA - Functional Urban Area) are un Produs Intern Brut (PIB) de aproximativ 3,7 miliarde de euro?... Iaşii au un stoc de peste 109 000 m² suprafaţă închiriabilă în malluri şi în centre comerciale?... Iaşii au un stoc de birouri de 150 000 m²?... Iaşii au 4 716 persoane angajate în sectorul IT?


Cele mai populate zone urbane funcţionale româneşti (FUA), centrate pe oraşele secundare (Constanţa - 420 mii locuitori, Cluj - 392, Iaşi - 384, Timişoara - 383, Braşov - 374), sunt structuri urbane modeste, raportându-ne la cele generate de oraşele secundare ale altor state ale Europei central-estice. De exemplu, lăsând la o parte Katowice sau Gdansk, ce funcţionează într-o logică policentrică, FUA poloneze sunt net superioare ca dimensiune. Conform ESPON, Cracovia şi Lodz au 1,2 milioane de locuitori, iar Poznan, Wroclaw şi Szczecin au o populaţie cuprinsă între 900 şi 610 mii locuitori. Doar Bydgoszcz, Lublin şi Bialystok, a căror populaţie e cuprinsă între 470 şi 405 mii locuitori, au dimensiuni comparabile. În Cehia, FUA policentrică Ostrava are peste 1 milion de locuitori, iar Brno, capitala Moraviei, are peste 590 mii locuitori. În Bulgaria, FUA Plovdiv are 470 de mii locuitori, iar Varna, 384 de mii.




Trecând într-un alt registru, Iaşii au un PIB calculat pe geometria FUA de 3,7 miliarde euro (estimare pentru 2013, după econtext.ro şi listafirme.ro). În afara centrului urban, comuna Miroslava e cel mai mare contribuabil. Un PIB superior au Timişoara (peste 5 miliarde euro), Constanţa (4,4), Braşov (4) şi Cluj (3,9). Urmează, cu valori cuprinse între 3,5 şi 3 miliarde, Piteşti-Mioveni, Ploieşti şi Craiova. Dintre FUA menţionate anterior, doar oraşele poloneze Bydgoszcz, Lublin şi Bialystok (4-6 miliarde euro) şi cele bulgare (ambele cu cca. 3,5 miliarde) au valori comparabile. Celelalte au un PIB superior, cuprins între 30 de miliarde euro (Katowice) şi 9,5 (Szczecin). Iaşii se pot mândri doar cu poziţia de lider în Moldova istorică, unde este secondat de Chişinău şi Galaţi, ambele cu ceva mai mult de 2,6 miliarde de euro.


Dintre reperele de globalizare, am selectat patru dintre ele: suprafaţa de retail, stocul de birouri, numărul de studenţi şi traficul aeroportuar de pasageri. Din punctul de vedere al numărului de studenţi, Iaşii (51.157 studenţi în anul universitar 2011-2012) se situează între centrele importante la nivel est-european. Fiind singurul centru universitar al regiunii cu o structură complexă a profilurilor şi având două treimi dintre studenţii Moldovei apusene, Iaşii sunt oraşul cu probabilitatea cea mai mare de a reţine elitele şi forţa de muncă înalt calificată.


În ceea ce priveşte suprafaţa de retail, am optat doar pentru cea a mall-urilor şi a centrelor comerciale (fără ancorele de tip supermarket), pentru că acestea pot genera fluxuri ce pot depăşi nivelul local sau regional. Iaşii cu o suprafaţă închiriabilă de 109 mii m², distribuită în cinci astfel de unităţi, se situează în România pe poziţia a treia, după Bucureşti (499 mii m²) şi Constanţa (117 mii m²). Nu suprafaţa e importantă în această ecuaţie, cât brandurile prezente, care fac din Iaşi, oraşul cu unul dintre cele mai mari hinterlanduri potenţiale ale acestei părţi a Europei. Deşi poate părea trivială o astfel de informaţie, vă asigur că nu este! Doamnele şi domnişoarele din Republica Moldova cunosc mai bine valoarea unui brand absent la Chişinău. O strategie comercială îndreptată către Republica Moldova şi o „Black Friday” cu un Iaşi plin de practicanţi ai shopping-ului veniţi din stânga Prutului, nu sunt chestiuni de ignorat pentru economia oraşului.




Din punctul de vedere al stocului de birouri, cu 150 mii m² (cf. Jones Lang LaSalle), oraşul Iaşi e pe locul al II-lea în România (după Bucureşti) şi pe locul al XXI-lea între toate centrele urbane est-europene, având un stoc superior oraşelor Cluj, Timişoara, Szczecin sau Lublin (109-120 mii m²). Piaţa birourilor este departe de a fi ajuns la maturitate. Pentru a susţine afirmaţia, voi da câteva exemple. Dintre oraşele vizate, Varşovia se instalează cu 3,7 milioane m² pe primul loc, iar Bucureşti, cu 2,1 milioane m², se află pe poziţia a IV-a (cf. Colliers), departe însă de Viena, cu cca. 10 milioane m² sau Atena, cu 6,9 milioane m². Proiecte mari pentru Iaşi nu sunt anunţate, dar la Cluj se estimează că până în 2016 va intra pe piaţa de birouri clasa A, un stoc de 50 mii m². Având în vedere faptul că ocupanţii cei mai importaţi ai acestor birouri sunt firmele IT, nu ar trebui ignorat numărul celor care lucrează în sectorul Informaţii şi comunicaţii, care conform INS, era pentru Iaşi de 4716. Cu această valoare, Iaşii se înscriu între principalele hub-uri IT din România. Dintre oraşele secundare, doar Clujul şi Timişoara se instalează înaintea Iaşilor, cu 8193, respectiv, 7437 de persoane angrenate în sectorul IT. Coroborând aceste date şi ţinând cont că pieţele IT din Cluj şi Timişoara sunt aproape saturate, oraşul Iaşi ar trebui să traverseze o nişa temporală favorabilă capacitării sectorului IT. Aşa o fi!? Are însă un hadicap - slaba accesibilitate aeriană. Cu un trafic estimat pentru anul în curs de 220-250 mii pasageri (173 de mii, în 2012) şi cu doar 5 legături externe şi una internă, oraşul Iaşi e slab conectat la reţeaua fluxurilor aeriene. În comparaţie, Clujul şi Timişoara, ambele cu aproximativ un milion de pasageri, se instalează relativ confortabil în reţeaua de relaţii europene. Şi asta contează!

joi, 21 noiembrie 2013

Iaşii ca geometrie variabilă. Ştiaţi că... (I)

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iasii-ca-geometrie-variabila-stiati-ca-i--30624.html 

... oraşul Iaşi are 290 422 locuitori, conform RPL 2011?... Zona Metropolitană Iaşi are 382 484 locuitori?... aglomeraţia morfologică Iaşi are 352 383 locuitori?... zona urbană funcţională Iaşi are 383 980 locuitori?...


 Fig. 1 - Grid peste intravilanele din Nordul Moldovei

Din punctul de vedere al informaţiilor statistice, avem de-a face cu două categorii extreme de persoane: unii ce le consideră ca fiind inutile, chiar triviale, alţii care le savurează, având chiar un fetiş, în acest sens. Lăsând la o parte taxonomia, dacă informaţiile sunt puse în relaţie şi contextualizate spaţial, devin instrumente extrem de utile. Acestea sunt necesare cunoaşterii stării economice şi sociale a unui anumit teritoriu, relevării structurilor spaţiale sau proiectării strategiilor de dezvoltare, pe baza identificării avantajelor competitive şi comparative.


Dar ce sunt zonele urbane? În România actuală, nu mai putem disocia spaţiul periurban de oraşul mare sau mijlociu, care l-a generat. Deşi arealele proxime acestor oraşe nu sunt la fel de inserate şi asimilate în ţesutul urban, precum cele din vestul Europei, nu pot fi ignorate. Cu toate că au încă probleme de infrastructură urbană şi de relaţii de transport cu oraşul central, zonele periurbane joacă un rol din ce în ce mai important în economia oraşului. O parte dintre activităţile economice au fost delocalizate din oraşul central către periferie, iar noile implantări industriale şi de retail din periurban au avut drept argument spaţial proximitatea faţa de centrul urban. Să încercăm să ne imaginăm Iaşii fără Miroslava, Valea Lupului sau Holboca. E greu, pentru că unii dintre noi s-ar putea să locuim sau să lucrăm într-una dintre aceste comune. Firme ca Delphi, Metro, Dedeman, Arabesque, Caremil, CET2 etc. sunt tot atâtea motive ale practicii noastre cotidiene a spaţiului periurban ieşean.


Conform ESPON - Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii teritoriale, există trei moduri de abordare a zonelor urbane: o abordare administrativă, una morfologică şi o alta funcţională. Primul tip de abordare defineşte geometria zonei urbane din punct de vedere legal. Fiind tributară gridului (para-) administrativ rigid, o astfel de geometrie nu reflectă neapărat realitatea teritoriului polarizat de către centrul urban principal. De multe ori politicul se amestecă atât de mult în trasarea limitelor acestor areale, încât geometria lor devine bizară. De exemplu, în cazul Asociaţiei Zona Metropolitană Suceava, comuna Şcheia, deşi cea mai integrată în sistemul local urban, nu este membră a acestei organizaţii, dar în schimb sunt membre comune profund rurale, precum Siminicea, Udeşti, Hânţeşti etc., situate departe de centrul urban şi ocolite de axele principale de transport. Uneori autorităţile locale, în dorinţa de a ameliora poziţia ierarhică a unui centru urban, au introdus în zona metropolitană comune ce nu sunt eficient polarizate de centrul urban. În cazul Clujului, nouă dintre cele 19 comune componente sunt în această situaţie (Aiton, Borşa, Căianu, Ciurila, Petreştii de Jos, Sânpaul, Săvădisla, Tureni şi Vultureni). În alte cazuri, geometria se abate de la realitatea sistemului de relaţii. Este şi cazul ZMI, unde comune slab inserate în sistemul local de relaţii sunt membre (Schitu Duca sau comunele de pe malul Prutului), în timp ce unităţile administrative de la vest de Leţcani, au fost ignorate, deşi, în cazul oraşului Podu Iloaiei, peste 20% din populaţia activă practică naveta către Iaşi. Din acest punct de vedere, zona urbană Iaşi, cu 382,5 mii locuitori, se află pe locul al IV-lea în ierarhia zonelor metropolitane centrate pe oraşele secundare ale României, după Constanţa (426 mii), Cluj (411) şi Timişoara (385). Dacă adăugăm şi populaţia comunelor cu statut de observator, cu 401 mii locuitori, Iaşii trece pe locul al III-lea, devansând Timişoara.


Din punctul de vedere morfologic, geometriile urbane se pliază pe continuitatea spaţiului construit. Acest tip de abordare priveşte oraşul ca un obiect fizic sau arhitectural. Dificultatea intervine în trasarea limitelor, dar şi în separarea statistică a satelor ce nu au contiguitate spaţială cu nucleul urban central. Pentru a atenua subiectivitatea desenului unei astfel de entităţi urbane, putem fixa praguri. De exemplu, dacă vom considera ca fiind spaţiu construit continuu acel spaţiu alcătuit din clădiri care se află la o distanţă maximă de 200 de metri, unele faţă de altele, Iaşii împreună cu Valea Lupului, Tomeşti şi areale mari din comunele Miroslava, Holboca, Bârnova şi Rediu, se situează, cu aproximativ 352 de mii locuitori, pe poziţia a III-a, după Cluj (375 mii) şi Timişoara (353 mii).


Abordarea funcţională defineşte zona urbană pe baza interacţiunilor dintre oraşul central şi zona periurbană. Geometria obţinută poate să fie în acord şi cu criterii morfologice. Fluxurile diurne de navetişti sunt cel mai adesea utilizate în delimitarea zonelor urbane funcţionale (în limbajul planificării teritoriale europene se utilizează acronimul FUA – Functional Urban Area). Fiind delimitate pe baza unui criteriu cantitativ, geometriile FUA sunt mai puţin subiective. Încorporând în zona urbană funcţională doar comunele ce generează fluxuri de navetişti de peste 15% din populaţia ocupată, Iaşii se situează, cu 384 de mii locuitori, pe locul al III-lea, după Constanţa (426 de mii) şi Cluj (397 de mii).

 Fig. 2 - Fluxurile estimate de navetişti (text)

Dintre toate statele spaţiului ESPON doar România şi Polonia nu au înregistrate fluxurile între unităţile de tip LAU2 (Local Area Unit, echivalent comunei), deși sunt indicatori indispensabili delimitării FUA (arii funcționale urbane - Functional Urban Area) În cazul României şi al Poloniei limitele FUA se suprapun limitelor LAU2 ale oraşelor mari şi medii, fapt care degradează poziția ariilor funcționale urbane ale celor două țări în ierarhia europeana a FUA. De ce o limită de abruptă şi veche (din 1968) de LAU2 ar trebui să fie considerată o demarcare FUA, mai ales atunci când luăm în considerare toate elementele spaţiale ale coeziunii teritoriale?


Reconsiderarea acestor limite spaţiale nu este doar o chestiune de stimă naţionala, ci şi o provocare încă neexplorată ştiinţific în România. Harta propune o reflecție asupra unor posibile structuri de tip FUA prin estimarea mobilității populației (a fluxurilor de navetiști). Pentru estimarea acestora a fost utilizat potenţialul de interacţiune, prin intermediul modelelor gravitare, care oferă rezultate exploratorii, orientative. O analiză efectivă a realității teritoriale ar trebui să se bazeze pe chestionare, care ar oferi informaţii asupra comportamentului spaţial real al persoanelor. Cu toate limitele lor, modelele permit o aproximare a comportamentului spaţial al unei populaţii oarecare situată în unităţile j, descriind probabilitatea cu care un anumit procentaj din populaţia acestor unităţi poate interacţiona cu unitatea i.

Pentru a estima fluxurile, s-a pornit de la ipoteza că există o corelaţie între masa potenţială de emisivitate a unei localităţi (aici numărul de salariaţi ce lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu) şi masa potenţială de atracţie a altei localităţi (aici numărul total de salariaţi în localitatea respectivă) și că această corelație este ponderată de distanța care separă localitățile respective.

Cartografiarea fluxurilor de navetişti relevă structuri teritoriale ce demonstrează eterogenitatea spaţiului românesc. La nivel național se impune un areal de maximă manifestare a fluxurilor navetiste cuprins într-o geometrie ce descrie un patrulater cu vârfurile în Bucureşti, Piteşti, Brașov şi Buzău. La nivel regional, zonele de concentrare a fluxurilor de navetişti sunt structurate fie de marile oraşe precum Constanţa, Timișoara, Cluj, Iaşi, Oradea, Galaţi, Arad, Târgu Mureş etc.) fie de grupări urbane axiale (Mureşul mijlociu, Târnava Mare, Constanţa-Feteşti, Bistriţa inferioară, etc.). Coroborate cu harta polarizării urbane, fluxurile estimate de navetiști pot afina analizele asupra potențialului policentric regional manifestat de subsistemele urbane românești.
 

 

miercuri, 13 noiembrie 2013

Moldovele (III)

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/moldovele-iii--29760.html




Ce a făcut România pentru integrarea teritoriului răsăritean al Moldovei? În perioada interbelică, noua ţară, al cărui nucleu de abia se schiţa în urmă cu două generaţii, avea de gestionat un teritoriu mai mult decât dublu, cu toate slăbiciunile structurilor sale spaţiale, cu o infrastructură ineficientă şi cu o populaţie doar de curând alfabetizată. Transpare din scrierile vremii o dublă abordare a noilor teritorii româneşti. Autorităţile au văzut în Transilvania oportunitatea de a se delesta de lumea balcanică în care era captivă România acelui veac. Apartenenţa ardelenilor şi bănăţenilor la o “mitteleuropă” apreciată şi respectată a grăbit asimilarea de către autorităţile bucureştene a regiunii care ne asigura apartenenţa la un grup “mai select”, al statelor central-europene. Cât priveşte Moldova de la Răsărit, lucrurile stăteau altfel. Avem şi o butadă din epocă, atribuită lui Iorga: "vrem Basarabia, dar fără basarabeni", care se face expresia unui românism dual, ce pune în loc ierarhii discutabile. Atitudinea mai degrabă cinică a autorităţilor române, a fost speculată de ocupanţii sovietici, ce vor construi românofobia, iar evenimente recente confirmă anti-românismul profund resimţit de o parte a românilor moldoveni-basarabeni. Dupa 90, deşi oportunităţile nu au lipsit, Romania şi Republica Moldova nu s-au sincronizat. Timp de două decenii, statul roman, fragil economic, a râmas captiv în proiectul european, ignorând semnalele de la Chişinău, iar acum timidele semnale de la Bucureşti (dacă există?), par a fi ignorate de cei de la Chişinău. Oricum, moldoveniştii par capabili să găsească relaţii şi cu populaţiile siberiene, decât să accepte unitatea de limbă şi de neam.





Unde se află în această ecuaţie Moldova apuseană, continuatoarea de drept a statului moldovenesc? Lăsând la o parte milioanele de moldoveni ce doresc unirea, nicăieri! Marginalizată şi văduvită de orice urmă de autonomie decizională, Moldova apuseană e mai degrabă un teritoriu relict, o sumă de teritorialităţi judeţene disjuncte. Calea aleasă în construcţia statului roman, centralizarea, excesivă în episodul socialist, a dus la distrugerea coerenţei teritoriale regionale şi a modificat radical mecanismele identitare. ”Eu sunt din Moldova!”, sună mai degrabă a scuză, decât a reper spaţial. Sentimentele de inferioritate şi de apartenenţă la periferie, alimentate, deopotrivă din interiorul şi din exteriorul provinciei, determină în mod inconştient o divergenţă a acestei identităţi moldoveneşti, prin creearea altora noi, care alimentează centrifuga moldavă. Unele au substrat istoric (cazul Bucovinei), altele sunt generate de modificări de ordin administrativ, cazul actualului judeţ Vrancea, mai slab sesizat în cazul judeţului Galaţi, ambele desprinse de restul Moldovei din punctul de vedere al jurisdicţiei ecleziastice după 1948 şi înglobate mai recent în Regiunea de dezvoltare Sud-Est, fără vreo urmă de opoziţie locală.


Moldoveniştii din “republică” aduc un mare deserviciu Moldovei contemporane şi mai ales Moldovei din interiorul frontierelor României. Am să las la o parte “ideile” cu vizibilitate maximă, precum reorientarea (oficială!) a Republicii Moldova către spaţiul fost sovietic sau construcţia unei naţiuni noi, care va face imposibilă regăsirea în interiorul aceluiaşi proiect politic şi naţional a locuitorilor Moldovei istorice. Există câteva repercusiuni mai subtile, ce pot scăpa unui ochi mai puţin atent! Una dintre ele e faptul că acţiunile moldoveniste anesteziază o eventuală mişcare de renaştere culturală şi identitară a Moldovei apusene în interiorul statului român, iar un discurs critic la adresa Bucureştilor, a cărei Românie pare a ţine de la Chitila până la Ploieşti, poate fi asimilat (fals!) mişcării moldoveniste de către conaţionalii noştri mai superficiali în aşezarea ideilor.


Câte identităţi moldoveneşti mai există? Presiunile discursurilor construite în exteriorul Moldovei identifică bucovineni, moldoveni, basarabeni, şi chiar un fel de cripto-moldoveni de bazar zişi "ruşi" sau, după poziţia geografică, "ucraineni". Pe întreg teritoriul Moldovei istorice însă, dincolo de identităţile administrative impuse de creaţii artificiale şi relativ recente precum Bucovina, Bucovina de Nord, Moldova, Republica Moldova, Basarabia  (şi uneori aruncate sfidător în faţa moldovenilor din celelalte subregiuni: eu sunt bucovinean sau vrâncean sau basarabean sau moldovean!, după caz), identitatea moldovenească există. Ea este (de)clamată, (re)clamată, exhibată sau ascunsă, ea trăieşte şi cunoaşte fluxuri şi refluxuri, în funcţie de conjunctură şi de scara la care se exprimă. Moldovean ca român, moldovean ca ucrainean, moldovean ca bucovinean, ca basarabean şi peste toate moldovean ca locuitor al unei Moldove mitice, încă întreagă în jurul mânăstirilor şi miturilor sale feudale. Acest zoom identitar, care revelează existenţa moldovenismului fundamental la toate nivelele administrative impuse sau remanente creionează o Moldova diafană, de necuprins în cuvinte şi fapte, o Moldovă fractală, repetabilă în sentimente şi simţiri, însă invizibilă unui exterior comod, dezinteresat şi obtuz.